Simple ganduri

Printre sutele de pagini ale dictionarului gasim un cuvant stramtat de corsetul inimii: dragoste. Incearcă să il rostesti cu voce tare: DRAGOSTE.Suav, lin, literele sale curg ca un parau rece,care asteaptăa sa fie degustat de un trecător insetat. Să fie inexplicabil? Sau doar indisociabil unui suflet de muritor? Suntem noi capabili sa iubim? Sa nu gandim cu ratiunea, ci cu sentimentele? Sa nu fim oribiti de egoismul propriu si sa oferim fara sa asteptam ceva inapoi? Pentru ca asta inseamna a iubi:a oferi un sentiment al maretiei, a oferi sprijin, consolare, putere, alinare, o imbratisare in amurg. Putem oare privi dincolo de zidul nostru propriu? Prea multe intrebari …as da dovada de o inconsistenta sentimentala daca as incerca sa teoretizez. Nu exista reguli care pot fi urmate pentru a ajunge la destinatia dorita.Totul se rezuma la ceea ce simti, numai tu sti daca drumul pe care mergi este cel de care ai nevoie pentru a ajunge acolo unde iti doresti.Univers interepretativ propriu, fiecare isi analizeaza in stil propriu problemele, bucuriile, sentimentele. Fiecare stie de ce anume are sau nu nevoie, ce ii face bine si ce ii face rau. Imperios este sa stii ce vrei! Nu e nevoie sa ii obosesti pe ceilalti cu razboialele tale launtrice atata timp cat cauti ceea ce nu poate fi conturat in liniile umanitatii. Nu pleca pe cararile disperarii doar pentru ca te simti singur, sau pentru ca relatia ta nu merge asa cum iti doresti, sau pentru ca nu reusesti sa te faci inteles asa cum ti-ai dori.Ia-ti o vancata in insula Relaxarii, si respira aerul fericirii. Asta inseamna sa iubesti: sa fi fericit facand un lucru, sa fi recunoscator pentru ceea ce ai si sa fi capabil sa oferi TOTUL. Toate sentimentele, intreaga fiinta, un zambet, o alinare, un sfat….un drum catre infinit. A iubi inseamana a trai respirand un altfel de aer, doar al tau si al ei, bucurandu-te de fiecare clipa si lasand norii intr-un trecut indepartat…..

Cautare

Un univers ciudat, un echilibru perfect intre divin si profan, un strop de cerneala neagra pe o panza alba, un trandafir negru intre trandafiri albi. Ei se afla acolo. Sunt toti la fel, se comporta la fel, simt la fel, vorbesc la fel. Dar de ce sunt totusi diferiti? Uit ca exist, uit de ei si de mine, refuz oferta lumii si o dau uitarii. Te caut in lumina, dar nu te gasesc. Poate ca te ascunzi, poate ca esti ascunsa de cineva, poate nu iti este permis sa ma intalnesti. Poate cineva de sus nu ne vrea impreuna, dar daca acel cineva ne incearca iubirea? Nu stiu cine esti, nu stiu de unde vii... Nici macar nu stiu UNDE esti, dar stiu ca esti acolo. O simt. Suntem prea departe sa ne putem vedea, sa ne putem atinge . Nu sunt diferit, doar lumea mea e schimbatoare fata de a ta, care e monotona. Se continua momentul exasperant pana innebunesc, fac orice sa evadez, devin si eu o fiara ca cei din jurul meu si ma intreb cum s-a putut intampla asta. Cum am putut deveni unul din ei, cand stiam ca locul meu nu e aici, cand imi doream mai mult si ii condamnam pentru ceea ce sunt. Solitar, nu am putut lupta. Singuratatea m-a doborat in lupta ei continua de a zdrentui suflete omenesti. Si imi pierd increderea in tot. Credinta nu mai am, s-a stins odata cu moartea sentimentelor. Nu mai exista culori, vad totul doar prafuit si lipsit de vlaga. Sunetele pe care le aud acum sunt doar vajaitul vantului si sufletele oamenilor ce plang . Dar stai! Plang!? Inseamna ca mai exista sentimente!? Tot ce e posibil. Insa nu poti trece oceanul cu o barca, decat daca te ajuta cineva de sus. E acolo, nu ne-a uitat, insa ne lasa sa ne continuam jocul haotic pe care ni l-am creat si pe care, la un moment dat, ne face chiar placere sa il jucam. Cu toate ca sunt lipsit de orice umbra de tentatie si dorinta, inca mai vreau. Cand imi aduc aminte ca esti acolo, simt cum se prabuseste peste mine un munte de sperante. Stiu ca vor disparea. Te iubesc, desi nu am certitudinea ca existi. Te ador, desi simt ca ceva e in neregula. Te divinizez, doar pentru ca simt ca esti. Ma simt ca un inger cazut in pacat, cu aripile taiate, ce inca-si cauta impacarea, ce cauta iertare la portile inchise ale Raiului. Ma simt ca o floare uscata in parul unei fetite, ca un fir de praf pe un nor inexistent. Te voi cauta mereu pana te voi gasi. Neantul nu e prea intunecat pentru mine, nici lumea cruda nu e prea ascunsa in invelisul ei de agonie. Nimic nu ma poate opri, nici chiar El sau eL. Cobor in adancul inexistentei mele si realizez ca este imposibil... Dar nu pot sa te dau uitarii... Da-mi un semn, o raza de speranta, un sunet in discordanta, o culoare discrepanta... Cat sa te mai astept? De ce eu?

De ce? De ce asculti tacearea cand in jurul tau geme universul intreg? De ce adormi cand zorii se trezesc din amorteala? De ce crezi in eternitate cand imprejurimea te sufoca-n efemer? De ce aduci elogiu cerului cand tu imparti totul cu pamantul? De ce te hranesti cu radiosul curcubeu cand tu sti k esti copilul non-culorilor? De ce se sparg de neinpliniri visele tale cand in castelul sperantei tale totu-i incapabil? De ce ai gene salbatice cand ochii-ti sunt atat de blanzi? De ce nu sti unde duce drumul tau cand tu ai colindat toate cararile vietii? De ce imi aduci atata lumina desi destinul iti ieste intunecat? De ce imi numari stelele cand sti ca universu-i infinit? De ce ma saruti atunci cand zambetul mi se impletste cu lacrima? De ce ma atingi atunci cand fiorii nevazuti erup din pori? De ce rostesti versuri sublime cand vocea sufletului iti e atat de ragusita? De ce te gasesc doar atunci cand renunt sa ta caut?si de ce cand te caut nu ma regasesc in nimeni si nimic?

Prieteni@

Prietenia este şantaj reciproc ridicat la nivel de iubire.