Cautare

Un univers ciudat, un echilibru perfect intre divin si profan, un strop de cerneala neagra pe o panza alba, un trandafir negru intre trandafiri albi. Ei se afla acolo. Sunt toti la fel, se comporta la fel, simt la fel, vorbesc la fel. Dar de ce sunt totusi diferiti? Uit ca exist, uit de ei si de mine, refuz oferta lumii si o dau uitarii. Te caut in lumina, dar nu te gasesc. Poate ca te ascunzi, poate ca esti ascunsa de cineva, poate nu iti este permis sa ma intalnesti. Poate cineva de sus nu ne vrea impreuna, dar daca acel cineva ne incearca iubirea? Nu stiu cine esti, nu stiu de unde vii... Nici macar nu stiu UNDE esti, dar stiu ca esti acolo. O simt. Suntem prea departe sa ne putem vedea, sa ne putem atinge . Nu sunt diferit, doar lumea mea e schimbatoare fata de a ta, care e monotona. Se continua momentul exasperant pana innebunesc, fac orice sa evadez, devin si eu o fiara ca cei din jurul meu si ma intreb cum s-a putut intampla asta. Cum am putut deveni unul din ei, cand stiam ca locul meu nu e aici, cand imi doream mai mult si ii condamnam pentru ceea ce sunt. Solitar, nu am putut lupta. Singuratatea m-a doborat in lupta ei continua de a zdrentui suflete omenesti. Si imi pierd increderea in tot. Credinta nu mai am, s-a stins odata cu moartea sentimentelor. Nu mai exista culori, vad totul doar prafuit si lipsit de vlaga. Sunetele pe care le aud acum sunt doar vajaitul vantului si sufletele oamenilor ce plang . Dar stai! Plang!? Inseamna ca mai exista sentimente!? Tot ce e posibil. Insa nu poti trece oceanul cu o barca, decat daca te ajuta cineva de sus. E acolo, nu ne-a uitat, insa ne lasa sa ne continuam jocul haotic pe care ni l-am creat si pe care, la un moment dat, ne face chiar placere sa il jucam. Cu toate ca sunt lipsit de orice umbra de tentatie si dorinta, inca mai vreau. Cand imi aduc aminte ca esti acolo, simt cum se prabuseste peste mine un munte de sperante. Stiu ca vor disparea. Te iubesc, desi nu am certitudinea ca existi. Te ador, desi simt ca ceva e in neregula. Te divinizez, doar pentru ca simt ca esti. Ma simt ca un inger cazut in pacat, cu aripile taiate, ce inca-si cauta impacarea, ce cauta iertare la portile inchise ale Raiului. Ma simt ca o floare uscata in parul unei fetite, ca un fir de praf pe un nor inexistent. Te voi cauta mereu pana te voi gasi. Neantul nu e prea intunecat pentru mine, nici lumea cruda nu e prea ascunsa in invelisul ei de agonie. Nimic nu ma poate opri, nici chiar El sau eL. Cobor in adancul inexistentei mele si realizez ca este imposibil... Dar nu pot sa te dau uitarii... Da-mi un semn, o raza de speranta, un sunet in discordanta, o culoare discrepanta... Cat sa te mai astept? De ce eu?